Audit intern
26 noiembrie 2024
Angajăm:
Audit intern
Responsabilități:
- Evaluarea adecvării şi funcţionalităţii sistemului de control intern şi a altor elemente ale sistemului de guvernanţă;
- Auditarea strategiilor şi regulilor privind managementul riscurilor, cel puţin o dată pe an;
- Transmiterea către organele de conducere a constatărilor şi recomandărilor;
- Monitorizarea realizării acţiunilor stabilite de către organele de conducere în urma constatărilor şi recomandărilor transmise;
- Coordonarea cu entitatea de audit a societăţii a informaţiilor privind riscurile identificate şi măsurile întreprinse.
Cerințe:
- Studii superioare în domeniul ştiinţelor economice şi/sau al auditului;
- Experienţă, de cel puţin 3 ani, în domeniul efectuării auditului, exercitării funcţiilor de control intern, gestionării unor procese financiare, efectuării controalelor şi/sau întocmirii situaţiilor financiare în entităţile din sectorul financiar (dintre care experiență cel puţin 1 an în domeniul asigurărilor - în calitate de şef sau şef adjunct al unei subdiviziuni antrenate în desfăşurarea unor astfel de activităţi, şi/sau experienţă managerială);
- Gândire ordonată, tact şi pricepere în munca cu oamenii, perseverență, rezistență la efort şi stres, adaptabilitate la situaţii noi, capacitatea de comutare rapidă la diverse probleme profesionale – dezvoltare foarte bună;
- Capacitate de a comunica verbal şi în scris, de a fi în măsură să expună clar şi concis constatările, concluziile şi recomandările;
- Capacitate de analiză și sinteză;
- Cunoașterea legislației la nivel național;
- Cunoașterea limbii de stat și rusă la nivel avansat (limba străină constituie un avantaj);
- Cunoștințe avansate de lucru în aplicațiile Microsoft Office: Word, Excel, Power Point, etc.;
- Persoană organizată, comunicativă, responsabilă, capabilă de a lucra în echipă.
Oferim:
- Salariu motivant;
- Program de muncă stabil;
- Pachet social;
- Echipă tânără.
Persoanele interesate sunt rugate sa trimită CV-ul la adresa de e-mail: info@moldasig.md cu indicarea funcției.
La interviu vor fi invitați doar candidații selectați.
E-mail:
info@moldasig.md
Alte anunțuri publicate de această companie
Joburi similare
Auditor Intern
Hippocrates • 14 noiembrie 2024, Chișinău
Internal Auditor
Microinvest • Ieri, Chișinău
Internal Auditor
ProCredit Bank • Ieri, Chișinău
CV-ul tău a fost transmis cu succes! 🥳