Facebook ADS Specialist

Purple

20 Сентября 2024

Angajăm:

Facebook ADS Specialist

Câteva idei înainte de a ne cunoaște mai bine

În PURPLE angajăm în primul rând personalitatea ta și apoi profesionistul din tine.
Apreciem aplicările ingenioase, scrise special pentru noi în locul celor obișnuite, transmise la încă 30 de adrese de e-mail.
Tocmai de aceea, aplicările standart vor fi mai degrabă ignorate decât analizate intens.

Suntem interesați să lucrăm cu persoanele care iau conștient decizia de a lucra alături de noi. Așa că nu are sens să aplici dacă planifici să lucrezi o lună sau jumătate de an. Îți propunem să ni te alături pentru mult timp înainte. Din partea noastră vei primi mereu suportul și condițiile de care ai nevoie pentru asta.

Pe scurt despre clienții noștri

Clienții noștri sunt antreprenori mici, mijlocii și mari, care ajung să colaboreze cu noi pe baza recomandărilor altor parteneri. Tocmai din acest motiv ținem foarte mult la relația cu fiecare partener și ne dorim ca și tu să contribui la construirea unei relații profesioniste, sănătoase și frumoase cu ei.
Bugetele lunare de promovare pe care le investesc partenerii noștri variază de la 700$ (cel mai mic buget lunar) până la 30.000$ (cel mai mare buget lunar).

Ce vei face?

  • vei crea structura pâlniei de campanii pentru fiecare client împreună cu Social Media Managerii;
  • vei seta, ajusta și monitoriza zilnic campaniile Facebook ADS;
  • vei utiliza rațional bugetele de promovare a clienților Purple; 
  • vei analiza campaniile/ ofertele/ promoțiile și vei veni cu idei de îmbunătățire a contentului utilizat în campanii;
  • vei propune ajustări la structura campaniilor dacă este nevoie;
  • vei efectua teste, vei verifica ipoteze și vei veni cu concluzii și propuneri pe baza lor;
  • vei crea și prezenta rapoarte analitice a lucrărilor efectuate.

Cerințe obligatorii

  • să ai experiență de lucru în Facebook ADS Manager - minim 6 luni;
  • să cunoști și să urmărești noile funcționalități oferite de platforma de promovare;
  • să cunoști cum se crează audiențele în cabinetul de reclame;
  • să ai experiență în determinarea publicului țintă și cum să-l targetezi.

Abilități binevenite

  • să cunoști cum se lucrează cu instrumentele de analiză a datelor: Facebook Analytics, Google Analytics, Google Tag Manager, Yandex Metrica

Cum ne dorim să fii

  • disciplinat și responsabil;
  • cu inițiativă și deschis spre feedback;
  • în studiere continuă a noilor posibilități oferite de platforma de promovare.

Ce îți oferim

  • salariu inițial de la 8000 lei;
  • bonus la îndeplinirea indicatorilor de performanță;
  • primile 3 luni vei fi ghidat și instruit de un specialist intern;
  • participarea la training-uri interne și externe din contul nostru (investim 50%, 70% sau 100% din costul instruirilor în funcție de prețul acestora);
  • acces la biblioteca noastră;
  • deplasări cu taxiul, în cazul în care rămâi peste program la rugămintea noastră.

Pentru mai multe detalii, contactează numărul de telefon 078 68 31 64 (Cristina) sau transmite-ne CV-ul tău la adresa cristina.comanici@purple.md.

E-mail: cristina.comanici@purple.md
Telefon: 078 68 31 64

Другие вакансии этой компании

Прикрепить CV CV с сайта
Прикрепить CV

Укажите ваше Имя и Фамилию

Есть CV на сайте? Вход
Отправить CV

Укажите желаемую вакансию

Добавить сопроводительное письмо
Закрыть
Готово!
Твое резюме успешно отправлено 🥳
Закрыть